Str. Nicolae Bălcescu nr. 42, într-o curte.

Deşi e o adresă completă (stradă, număr…), cu localizarea-i un pic mai dificil. E problematic, ba chiar ambiguu.

Strada Nicolae Bălcescu e supranumită (printre localnici) foarte minimalistic (Sau hiperbolic, mai bine? Totuşi, zona asta nu-i singura care intră în categorie.) centru.

Unde mergi?!

Pe centru!

“Centrul” e mereu animat, e plin de vitalitate, însă îşi face cunoscută doar această latură “comercială”. Ce înseamnă “comercial”?

Explicaţie cât se poate de logică 🙂

Orice sibian care se respectă va şti cu maximă precizie unde e Farmacia 24, Billa ‘de pe centru’ (şi nu Billa din Piaţa Mare! Sibienii vor înţelege. Sper.), Zara, covrigăria sau cine ştie ce alt locşor uşor vizibil al străzii sus numite, dar va izola, ba chiar uita, ceea ce, de fapt, mai nimeni nu mai observă: curţile interioare (care sunt într-un număr impresionant). Da, poate în vreuna mai stă rătăcit un cabinet medical; şi-aşa va ieşi acea curte din anonimat, dar cum altfel?

Revenind. Curţile sunt un mister. Din motive cât se poate de “obiective”: nu reprezintă locaţii cu potenţial de suprapopulare şi înghesuială cronică (precum Piaţa Mare sau chiar pietonala Bălcescu în sine). Neavând acest potenţial, nu sunt zone de interes, iar astfel omul cam omite să-şi amintească de existenţa lor “precară”, “limitată”, dar atât de specială.

**

Cât e ceasul?

**

În prima curte la stânga, cum intri pe pietonală dinspre Continental, e o ceasornicărie.

O cameră. Mică. Patru pereţi albi, decoraţi corespunzător (cu un număr impresionant de ceasuri de colecţie), o tejghea cu mai multe rafturi, de sticlă (care abundă, şi ea, în ceasuri), un scaun, un om cu păr grizonat şi instrumentele sale.

Simpla existenţă a acestui personaj cu păr grizonat e o poveste. Într-adevăr, e o experienţă personală. dar  aşa am putut sesiza că el e un om de poveste.

Aş dori să repar ceasul acesta.

*ia ceasul, ce uită atent la el, nicidecum la mine*

Aţi mai fost pe aici? Îmi păreţi neobişnuit de cunoscută, domnişoară.

Într-adevăr, mai fusesem la el, în acea cameră albă cu ceasuri, însă, curios, o singură dată. Şi nici măcar nu venisem în calitate de client, ci ca şi însoţitor. Am stat în umbră, şi totuşi…

E gata bateria. Vreţi să îi schimb şi bateria, domnişoară?

Da.

Stați. Prima oară să verific dacă nu cumva e din vina ceasului, și nu din a bateriei. Să fiu sigur, să nu dați bani degeaba, domnișoară.

Apoi, a tăcut. Și-a pus la ochi un instrument curios de-al lui și a început să lucreze. Acea tăcere mi-a spus o poveste. Anume că e un împătimit al acestei meserii. Iubește ceea ce face. E un profesionist. Se concentra atât de evident pe mecanismul ceasului, mânuia atât de delicat o pensetă imposibil de mică.

Vreme de câteva secunde, mi-am permis să privesc în jur, să caut detalii ieșite din comun la acea încăpere. Și am găsit ceva ce m-a frapat cu adevărat. Am privit mai atent pe acea  tejghea cu mai multe rafturi, de sticlă (care abunda în ceasuri) și am observat că fiecare ceas avea atașat un bilet galben. Pe acel bilet (am putut descifra cu greu, fiindcă scrisul de pe el era imposibil de mic) erau scrise trei amănunte: un nume, o dată, o sumă de bani.

**

A terminat de schimbat bateria. Ecranul ceasului era spart.

Ecranul va fi gata abia luni. Nu risc să pun unul care nu are dimensiunile exacte ale ceasului dumitale, trebuie să torn forma și durează până se usucă… Uitați cât vă costă, domnișoară. (îmi întinde un bon, plimb ochii peste el, dau să scot banii) Doamne, domnișoară, nu e obligatoriu să mi dați acum. Sunteți sigură că nu aveți nevoie de ei la altceva? Că dacă aveți, nu e nicio problemă, mi dați luni.

Nu, nu (îi întind banii)

Sunteți sigură?!

Am dat din cap că da.

La plecare a luat de pe tejghea un bilețel galben și un pix. A scris numele meu, data din acea zi și suma de bani pe care i-o achitasem. L-a pus pe primul raft de sus. Și atunci am realizat. Pe toate cele 4 rafturi ale tejghelei erau ceasuri ale oamenilor care veniseră la el. Pe unul din bilețelele de acolo, lângă un ceas prăfuit, era scrisă data de 15 ianuarie 2001. Apoi m-am uitat mai atent. Pe bilețetul ceasurilor de pe ultimele trei rafturi cea mai recentă dată era decembrie 2005.

Are trei rafturi pline cu ceasuri pe care clienții săi nu au mai venit să le ridice. Și el încă le păstrează.

Nu știu dacă e neapărat ieșit din comun, dar detaliile pe care le-am găsit în prezența lui sunt ceva nemaipomenit. Omul din spatele tejghelei cu ceasuri prăfuite. Un ceasornicar, dar, mai mult, un om. Complezent, temperat, minuțios. Neașteptat.

Advertisements

One thought on “Str. Nicolae Bălcescu nr. 42, într-o curte.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s