Două beri goale… pentru un nasture de mâncare. La Focus.

În zilele de 23, 24 şi 25 august, Piaţa Mică, Piaţa Huet, tinerii voluntari, organizatorii, oamenii de la pază, berea din dozatoare, sandwich-urile la grill – toate astea au fost FOCUSate.

Muzică bună, alternativă, concerte acoustic (una din foarte drăguțele idei cu care au venit cei din organizare), filme outdoor.

Un perete înstelat, colorat, în Piața Huet, locația concertelor acustice. Fiecare formaţie din programul FOCUS a avut propria stea de inspiraţie “Walk of Fame”, pe care fiecare membru se iscălea.

Printre alte idei originale marca Focus se numără şi nasturii aurii, care au ajuns să fie tema unor “inside jokes” printre voluntari. La începutul fiecărei zile, primeai câte partu nasturi, din două modele. La ultimul stand cu băutură şi mâncare din arealul Focus, Piaţa Mică, pe frigidere erau lipite două coli de hârtie, fiecare reprezentând unul din acele două modele de nasturi.

1 nasture simplu = 1 sandwich

1 nasture cu codiță = 1 apă plată/1 suc gama Coca-Cola/1 înghețată

Două domnișoare stau la o masă practic izolată de cele de la stand-uri, de orice înseamnă scena. Par să aibă ceva de vânzare. De fapt, au pancarte de genul thought cloud (pe gratis, pe gratis) şi markere pentru public – o autentică metodă de a atrage lumea şi de a le da un “iz” special concertelor. Pancartele, având un succes evident, au ajuns pe scenă – la solistul ROA.

**

La stand-ul doi, un bărbat blond, cu o vestimentație cum vezi numai la acei adevărați adepți ai motocicletelor cere “două beri goale pentru una plină”. Cel care preia comanda nu înţelege aluzia la versurile Omului cu Şobolani, aşa că nu bagă de seamă. Râde, din respect probabil, neştiind care-i baiu’ cu jocul de cuvinte şi îi pune o bere. Clientul insistă, totuşi. Repetă, sperând, probabil, să primească un răspuns pe măsură.

Dau două beri goale pentru una plină!

Însă… nimic. Fredonează singur continuarea, cu o uşoară dezamăgire în voce.

Cine se combină…?

Advertisements