Ceva dulce, ca pe vremuri. O savarină?

Cu toţii avem amintiri legate de anumite locuri care ne atrag inexplicabil şi, uneori, nevoit, către ele. E un fel de înţelegere tacită între tine şi coordonatele acelui loc. Oriunde te-ai îndrepta, în final, tot acolo ajungi. Un magnet pentru gânduri şi un buton declanşator al nostalgiei vremurilor trecute.

**

Pe “cea mai frumoasă stradă din Sibiu” (precum auzim necontenit la reclamele radio ale localului Pardon), găseşti un loc de poveste. Unul mascat de uşoara extravaganţă a pensiunii Casa Salzburg de alături. Fiindcă acel loc e simplu, modest – trei trepte la intrare şi o plăcuţă deasupra uşii.

Cofetăria Aroma

De cum intri, acea modestie te lovește – din nou. Brusc, neașteptat, dar cât se poate de cald. Cofetăria are trei mese mici, rotunde, în jurul cărora stau atent aranjate câte trei scaune. La doi metri de mese e tejgheaua. Albă. Care abundă în hârtii albe de împachetat, ocupând cam… jumătate din tejghea.

Niciun fel de element de înaltă tehnologie, cât se poate de minimalist.

Privire cu un nivel dedesubt: figurine din zahăr. Majoritatea copii sau animale drăgălașe.

Mai la dreapta – prăjiturile. Eclere, savarine, amandine, ochi de pisică. Tradiționalele prăjituri pe care oricine le-a gustat măcar o dată.

Și, în sfârșit, în spatele tejghelei, o doamnă. În costum tipic cofetarilor, alb, cu mănuși și o privire blândă în dotare.

**

Cofetăria asta parcă-i deschisă de când e lumea. La propriu.

Când s-a deschis locul acesta?

Vai, nici nu pot să-ți zic cu certitudine. Abia ce lucrez eu de 30 de ani (!!!) aici. Știu că înaintea mea a mai lucrat o săsoaică aici, timp de 40 de ani, și înainte de asta a lucrat și mama ei aici. Nu știu exact câți ani are locul, dar aș zice că 100 sigur are.

**

Rețetele noastre sunt aceleași de acum 30 de ani, de când sunt eu aici. Produsele chiar sunt naturale, nu ca celelalte pe care le vedem și pretind că au 0 conservanți, 0 adaosuri sau mai știu eu ce. Cum erau înainte, așa sunt și acum. Mai era o cofetărie, ca noi, pe aici – cea de la Bulevard, dar acum au luat alții locul și s-a dus…

**

Ce fel de clienți aveți?

De toate vârstele! Dar ca să-ți inchipui, avem de vreo 10 ani un grup de străini, de nemți, care tot timpul trec pe aici. Cel puțin o dată pe an. Vin și își fac provizii pentru acasă. Cumpără cutii întregi!

**

Doamna cofetar servește doi clienți. Se așază la masă, savurează bunătățile și își iau la revedere de la doamnă. Nici măcar o clipă nu a avut acea doamnă răgaz, că s-a și apucat de curățenie: a luat farfuriile, lingurițele și imediat s-a dus să le și spele. Nicidecum să lase vasele murdare nespălate… 🙂

Poveşti răsfirate – Part 1.

32 de ani, brunet, masiv. Barbă proaspăt crescută, ochi negri şi un zâmbet cald. Mediteranean.

Mediteranean venit din “ţările calde” la ploi, ploi şi diverse alte ploi. Şi izolat puţin soare.

Mediteranean venit pe la Sibiu ia cina la Pardon Cafe (& Bistro; de menţionat fiindcă serveşte masa de seară. Subiect deja discutat).

Precum are omul obiceiul, la masă vorbeşte (cu toate că se spune că nu-i tocmai cea mai bună alegere, fiindcă inspiri prea mult aer odată cu mâncarea şi alte detalii medicale probabil plicticoase). Vorbeşte din tot sufletul, cu mult patos. Misteriosul mediteranean vorbește despre a lui tinerețe târzie și propriul lui eurotrip.

A punctat trei destinații (relevante pentru subiectul aici de faţă): Budapesta, București și Istanbul.

Budapesta – long story short. Ajunge cu un compatriot în apartamentul unui hotel luxos în care își petrece următoarele 3 nopți. După 3 nopți (în urma cărora au rezultat mari carențe în ceea ce privește somnul :)) respectivii se trezesc debusolați în apartamentul fastuos. Compatriotul sugerează o schimbare de locație.

Let’s go to Istanbul!

Cu alcoolemia izbindu-se violent de tavan, cei doi părăsesc hotelul, se îndreaptă spre gară și se urcă în tren.

Cât se poate de firesc.

Un mic amănunt. Nimic ieșit din comun. N-au plătit pentru fastuosul apartament (sau probabil au uitat, din motive evidente și de înțeles). Vorba lui: Dacă n-a venit nimeni să ne ceară banii…

București *în acelaşi tren, last-minute from Budapest* – au oprit în capitală. De voie, de nevoie, au petrecut 3 ore în Gara de Nord. Mediteraneanul zice:

Înainte să poposim în București, X (compatriotul anonim) m-a avertizat să nu mă dau jos din tren, că ne fură ăștia și nasturii de la cămăși. Am zis că face mișto, dar când am văzut că toate vagoanele cu marfă erau deja încuiate, bine securizate (pe cât era posibil la vremea aia) am realizat că nu-i de glumă deloc. Îți zic, mi se făcuse o oarecare teamă de români!

Acum nu-ți mai e frică? Sau ai uitat că acum stai la masă cu două românce?

S-a eschivat puțin, în glumă, bineînțeles. Dar… răspunsul a fost finalmente negativ şi sincer, sper. 🙂

Istanbul – destinația. Impresii. Zâmbetul pe chipul lui…

…mai ia o gură de vin roșu spaniol de la Pardon, gustă din preparatul cald (sfârâia, abia îl adusese chelnerița la masă) și continuă să povestească. Altele. Profesionale.