Ceva dulce, ca pe vremuri. O savarină?

Cu toţii avem amintiri legate de anumite locuri care ne atrag inexplicabil şi, uneori, nevoit, către ele. E un fel de înţelegere tacită între tine şi coordonatele acelui loc. Oriunde te-ai îndrepta, în final, tot acolo ajungi. Un magnet pentru gânduri şi un buton declanşator al nostalgiei vremurilor trecute.

**

Pe “cea mai frumoasă stradă din Sibiu” (precum auzim necontenit la reclamele radio ale localului Pardon), găseşti un loc de poveste. Unul mascat de uşoara extravaganţă a pensiunii Casa Salzburg de alături. Fiindcă acel loc e simplu, modest – trei trepte la intrare şi o plăcuţă deasupra uşii.

Cofetăria Aroma

De cum intri, acea modestie te lovește – din nou. Brusc, neașteptat, dar cât se poate de cald. Cofetăria are trei mese mici, rotunde, în jurul cărora stau atent aranjate câte trei scaune. La doi metri de mese e tejgheaua. Albă. Care abundă în hârtii albe de împachetat, ocupând cam… jumătate din tejghea.

Niciun fel de element de înaltă tehnologie, cât se poate de minimalist.

Privire cu un nivel dedesubt: figurine din zahăr. Majoritatea copii sau animale drăgălașe.

Mai la dreapta – prăjiturile. Eclere, savarine, amandine, ochi de pisică. Tradiționalele prăjituri pe care oricine le-a gustat măcar o dată.

Și, în sfârșit, în spatele tejghelei, o doamnă. În costum tipic cofetarilor, alb, cu mănuși și o privire blândă în dotare.

**

Cofetăria asta parcă-i deschisă de când e lumea. La propriu.

Când s-a deschis locul acesta?

Vai, nici nu pot să-ți zic cu certitudine. Abia ce lucrez eu de 30 de ani (!!!) aici. Știu că înaintea mea a mai lucrat o săsoaică aici, timp de 40 de ani, și înainte de asta a lucrat și mama ei aici. Nu știu exact câți ani are locul, dar aș zice că 100 sigur are.

**

Rețetele noastre sunt aceleași de acum 30 de ani, de când sunt eu aici. Produsele chiar sunt naturale, nu ca celelalte pe care le vedem și pretind că au 0 conservanți, 0 adaosuri sau mai știu eu ce. Cum erau înainte, așa sunt și acum. Mai era o cofetărie, ca noi, pe aici – cea de la Bulevard, dar acum au luat alții locul și s-a dus…

**

Ce fel de clienți aveți?

De toate vârstele! Dar ca să-ți inchipui, avem de vreo 10 ani un grup de străini, de nemți, care tot timpul trec pe aici. Cel puțin o dată pe an. Vin și își fac provizii pentru acasă. Cumpără cutii întregi!

**

Doamna cofetar servește doi clienți. Se așază la masă, savurează bunătățile și își iau la revedere de la doamnă. Nici măcar o clipă nu a avut acea doamnă răgaz, că s-a și apucat de curățenie: a luat farfuriile, lingurițele și imediat s-a dus să le și spele. Nicidecum să lase vasele murdare nespălate… 🙂

Când oamenii uită (uneori) de individualism, egocentrism şi (re)devin oameni…

Ca tot omul, mai mergi cu autobuzul, că nu ai încotro. Când mercurul mai are puţin până fierbe şi ţâşneşte din termometre, autobuzul e alternativa pentru orice fel deplasare (asta în caz că maşina nu-i la îndemână sau încă te rogi să treacă timpu’ să te apuci şi tu de şcoală). Zici că decât să fierbi împreună cu Hg-ul, să te bronzezi cu minunatele urme de tricou, să simţi că te coci înfăşat în bumbac şi să mergi pe stradă cu ochii strânşi (fiindcă e iulie şi soarele străluce), mai bine te urci în autobuz şi dus eşti. Dar uiţi un mic detaliu.

E ora 12, în mijlocul săptămânii. Oră de vârf pe aici. De fapt, cam oriunde. Cel mai probabil te vei urca în autobuz la prima staţie. Va fi gol. Vei merge încă trei staţii, lumea va începe să se adune, suprafaţa de aer propiu se va restrânge, mâinile se vor lipi de restul corpului, fără posibilitate de evadare. Până când, oficial, vei face contact cutanat cu alte (cel puţin) cinci persoane şi vei încerca să deschizi geamul minuscul şi vei spera ca odorul să dispară .

În fine.

În situaţia dată, există fix două posibilităţi. Pardon, trei.

1. Nu te deranjează cu absolut nimic. Asta înseamnă că organismul tău e rezistent până peste limite sau că ai un calm interior de fier.

2. Simţi o uşoară ameţeală, numeri secundele în cap până când ajungi la destinaţie. Legs are a bit limp, dar rezişti eroic. Auto-sugestia…

3. Pici.

Asta i s-a întâmplat unei domnişoare în unul din cele mai supra-populate (în mod constant!) autobuze din Sibiu – doişpele.

Respectiva şi-a semi-pierdut conştiinţa (spun “semi” fiindcă picioarele îi tremurau, se ţinea de o balustradă, dar vorbea coerent, pe cât îi permitea starea la momentul respectiv) iar lumea a reacţionat.

Două femei, de o vârstă considerabilă, o ţineau de braţe. O femeie, care, cu tot dreptul, trebuia să şadă în autobuz, s-a ridicat, impacientată fiind, de pe scaun. Cele două femei au aşezat-o pe domnişorică.

Din celălalt capăt al autobuzului, un anonim trimite o sticlă de apă plată Dorna. Sticla ajunge la una din acele doamne de o vârstă considerabilă (foarte cochetă doamna; cu o pălărie de paie, neagră, înviorată de câteva flori roşiatice pe creştet, un costum tipic, negru, cu buline albe). Femeia îi dă fetei să bea, o stropeşte cu apă pe faţă. Individa care făcuse fapta bună de a îi da fetei apă vrea să cobore din autobuz, dar îşi aşteaptă sticla de apă.

Nu vezi, doamnă, că-i e rău?! Stai să mai ia o gură!

…ripostează vehement doamna cu buline când individa cu apa încearcă să îşi recupereze obiectul împrumutat…

Din alt capăt vine, din mână în mână, o bomboană mentolată. Doamna care trimite bomboana îi face semn fetei:

Ia bomboana asta! E bună, îți face bine. Sigur!

Fata îşi revenise deja.

Fată dragă, să pleci tot timpul cu un evantai la tine! Şi cu ceva sărat în poşetă! Şi cu… Şi cu… *restul nu s-a auzit – doamna cu buline începuse să șoptească*

Autobuzul opreşte în intersecţie.

Şoferul coboară de pe locul lui, vine la călătoarea suferindă.

Domnişoară, chemăm ambulanţa?! V-aţi revenit?!

Multe alte maşini cu şoferi indispuşi claxonează agresiv.

Autobuzul pornește de pe loc. Fata ajunge în stația destinație. Doamna cu buline o ia hotărât de braţ și o coboară din autobuz. Din spate vine o altă doamnă.

Domnișoară, eram și eu în autobuz. Eşti bine? Nu vrei o bomboană mentolată?

Poveşti răsfirate – Part 1.

32 de ani, brunet, masiv. Barbă proaspăt crescută, ochi negri şi un zâmbet cald. Mediteranean.

Mediteranean venit din “ţările calde” la ploi, ploi şi diverse alte ploi. Şi izolat puţin soare.

Mediteranean venit pe la Sibiu ia cina la Pardon Cafe (& Bistro; de menţionat fiindcă serveşte masa de seară. Subiect deja discutat).

Precum are omul obiceiul, la masă vorbeşte (cu toate că se spune că nu-i tocmai cea mai bună alegere, fiindcă inspiri prea mult aer odată cu mâncarea şi alte detalii medicale probabil plicticoase). Vorbeşte din tot sufletul, cu mult patos. Misteriosul mediteranean vorbește despre a lui tinerețe târzie și propriul lui eurotrip.

A punctat trei destinații (relevante pentru subiectul aici de faţă): Budapesta, București și Istanbul.

Budapesta – long story short. Ajunge cu un compatriot în apartamentul unui hotel luxos în care își petrece următoarele 3 nopți. După 3 nopți (în urma cărora au rezultat mari carențe în ceea ce privește somnul :)) respectivii se trezesc debusolați în apartamentul fastuos. Compatriotul sugerează o schimbare de locație.

Let’s go to Istanbul!

Cu alcoolemia izbindu-se violent de tavan, cei doi părăsesc hotelul, se îndreaptă spre gară și se urcă în tren.

Cât se poate de firesc.

Un mic amănunt. Nimic ieșit din comun. N-au plătit pentru fastuosul apartament (sau probabil au uitat, din motive evidente și de înțeles). Vorba lui: Dacă n-a venit nimeni să ne ceară banii…

București *în acelaşi tren, last-minute from Budapest* – au oprit în capitală. De voie, de nevoie, au petrecut 3 ore în Gara de Nord. Mediteraneanul zice:

Înainte să poposim în București, X (compatriotul anonim) m-a avertizat să nu mă dau jos din tren, că ne fură ăștia și nasturii de la cămăși. Am zis că face mișto, dar când am văzut că toate vagoanele cu marfă erau deja încuiate, bine securizate (pe cât era posibil la vremea aia) am realizat că nu-i de glumă deloc. Îți zic, mi se făcuse o oarecare teamă de români!

Acum nu-ți mai e frică? Sau ai uitat că acum stai la masă cu două românce?

S-a eschivat puțin, în glumă, bineînțeles. Dar… răspunsul a fost finalmente negativ şi sincer, sper. 🙂

Istanbul – destinația. Impresii. Zâmbetul pe chipul lui…

…mai ia o gură de vin roșu spaniol de la Pardon, gustă din preparatul cald (sfârâia, abia îl adusese chelnerița la masă) și continuă să povestească. Altele. Profesionale.