Matrimoniale la târg

Sâmbătă, 10 august. Sala Transilvania, târgul săptămânal de produse tradiţionale.

La standul cu mere bio. O doamnă pe la 50 de ani îi înmânează domnului de la standul respectiv o punguţă cu mere ca să o cântărească. Gospodarul ia punga, o pune pe cântar şi o lasă acolo aproximativ un minut, timp în care privirea ţinteşte un posibil client.

Domnişoara cu ochelari frumoşi, poftiţi la mere!

Clienta cu merele pe cântar îi reaminteşte domnului că e acolo.

Domne’, aţi uitat de mine?!

Doamnă, vă rog să mă iertaţi, dar sunt fermecat. Mă tot uit, nu se poate să îţi iei ochii de la fetele astea tinere. Stiţi, eu sunt necăsătorit, ce să fac?

În fine, doamna, vizibil iritată de neglijenţa vânzătorului, îşi ia plăsuţa, o plăteşte, salută din pur respect (cel puţin astfel o trăda expresia feţei) şi pleacă în grabă.

Celibatarul rămâne cu tânăra domniţă, care doreşte un kilogram de mere… bio.

Acum, domnişoară. Ştiţi, sunt necăsătorit. Nu mi-am mai putut lua ochii de la dumneavoastră. Sunteţi căsătorită, nu-i aşa?

Nu, dar ,,luată” sunt.

Prea păcat, domnişoară. Poftiţi merele. Tinereţea asta…

**

Alți clienți, același domn gospodar.

Opt lei, vă rog.

Păi cum, nu ați zis șapte?!

Doamnă, e șapte cincizeci. Am folosit metoda rotunjirii prin adăugare, știți cum e aia?

Și se zărește un surâs pe chipul doamnei. Distrată, femeia îi dă opt lei.

Dar văd că știți să vă alegeți cuvintele.

Stiți cum e, ce ne-am face fără comunicare? Dar în ziua de azi, mai mult comunici… Cum îi zice…? Virtual, așa, virtual. Am și Facebook de ăla, dar n-am timp de el. Are și bătrâna de maică-mea, i-am făcut eu, am pus și poze cu ea, să mă mai amuz şi eu oleacă. Bineînțeles, ea nu știe. Că dac-ar ști…

**

Două doamne de vârsta a treia, cam pe la 50-60 de ani, se întâlnesc în târg, la standul cu lactate. Se opresc exact în mijlocul culoarului. Absolut nicio problemă… E cât se poate de limpede că nu s-au mai văzut de ceva vreme.

Vai, tu, Tino, zici că eşti din pampas!

Ei, ce ştii tu, aşa e la modă!

Doamna Tina purta o cămaşă maxi, animal print, pantaloni albi, care urmăreau linia corpului cu atât de multă precizie… o pereche de pantofi albi cu toc ortopedic, o pălărie albă, care aproape că îi ascundea faţa în întregime şi o pereche de ochelari de soare negri, rotunzi, cu o mărime doar o idee mai mică decât cea a unui volan de tir.